Suntem onorați să semnalăm reușita tinerei soprane Adela Zaharia (29 ani), absolventă a Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima” la clasa conf. univ. dr. Marius Budoiu.  Artista este laureata din acest an a prestigiosului Concurs „Operalia”, unde sâmbătă, 29 iulie, și-a adjudecat marele premiu al Concursului, precum și premiul „Pepita Embil” pentru Zarzuela (operetă mexicană).

Găzduit de noua și impresionanta Opera din Astana, Kazahstan, Concursul, iniţiat şi patronat de celebrul tenor Plácido Domingo în 1993, reprezintă, pe lângă recunoașterea calităților muzicale, cea mai bună trambulină pentru lansarea tinerilor cântăreți. De altfel, scopul declarat al competiției este acela de a promova talentele emergente din domeniul artei lirice, alcătuirea juriului fiind un argument în acest sens; din componența lui fac parte personalități și directori ai celor mai importante scene ale lumii, precum Metropolitan Opera, Royal Opera House, Teatro Real din Madrid, Wiener Staatsoper ș.a.

Concursul a reunit 40 de participanți din întreaga lume, din care juriul a desemnat, în trei etape (sfert, semifinală și finală), câștigătorii. Competiția din acest an a fost extrem de strânsă, cu un nivel artistic foarte înalt al participanților (de altfel, în finală au intrat 14 concurenți, în loc de 10). Astfel, în contextul acestei concurențe acerbe, valențele succesului tinerei artiste românce se traduc într-o dublă confirmare, aceea a talentului și muncii sale, precum și a valorii și valabilității școlii clujene de canto, care i-a oferit o bază validă și necesară evoluției sale. Continua ascensiune a tinerei artiste a început chiar de la debutul ei, moment ce o leagă de scena Operei Naționale Române din Cluj (2010), urmând apoi să fie aplaudată pe scena Operei din Düsseldorf, unde, de ani buni, își desfășoară, cu succes, activitatea. 

Soprana Adela Zaharia este al doilea absolvent al Academiei de Muzică din Cluj, care câștigă acest premiu în cadrul competiţiei „Operalia”, după ce în anul 2010, tenorul Ştefan Pop (clasa. conf. univ. dr. Marius Budoiu), a cucerit premiul I, creându-se astfel o nouă racordare a valorilor artistice clujene la circuitul artistic mondial.

 

Cristina Pascu

01 August 2017 - 17:00