FESTIVALUL MOZART Ediția a 27-a
Cluj-Napoca, 17-23 noiembrie 2017


Proiect cultural realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj

Festivalul Mozart a ajuns la cea de a 27-a ediție, dar melomanii clujeni nu mai trebuie să aștepte luna decembrie pentru a putea participa la această sărbătoare a muzicii. Festivalul va avea loc cu aproape o lună mai devreme, din 17 până în 23 noiembrie. Formatul cu care publicul clujean s-a obișnuit rămâne în esență neschimbat, se scurtează doar cu o zi, finalul fiind marcat de această dată nu de un concert simfonic ci de un spectacol de operă.


Vor fi prezenți soliști și formații care de-a lungul anilor ne-au oferit bucuria unor concerte de neuitat, dar și artiști care se vor afla pentru prima dată pe scenele festivalului, venind de pe trei continente: dirijorul Vladimir Kulenovic, clarinetistul Mathias Müller, violista Aida Carmen Soanea, flautista Jayoung Kim, violonistul Artur Kaganovskiy împreună cu pianistul Attila Székely. Vom asculta din nou formații îndrăgite – Cvartetul Arcadia, ansamblul Diletto musicale, Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania”, iar în încheiere vom viziona una din capodoperele lui Mozart, opera „Don Giovanni”, în interpretarea colectivului Operei Maghiare, spectacol regizat și dirijat de György Selmeczi.

Concursul de interpretare este dedicat tinerilor cântăreți, precum și pianiștilor pasionați de acompaniamentul vocal. Juriul va fi format din personalități marcante ale vieții muzicale, din țară și din străinătate.

Organizarea Festivalului îi revine în continuare Societății Române Mozart în parteneriat cu Filarmonica „Transilvania”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și Opera Maghiară Cluj. Programarea în concertul de deschidere a Recviemului de Mozart se dorește a fi un omagiu adus unui mare muzician care, în vremuri mai puțin prielnice, a realizat la Cluj interpretări de referință a acestui opus, dirijorul Dorin Pop, de la a cărui naștere se împlinesc în 2017 o sută de ani.

Parteneri:
Centrul Cultural German Cluj, Asociația Studenților din Academia de Muzică Gheorghe Dima – ASAMGD

Sponsori:
Editura Bärenreiter, Centrul Medical Jamgossian, Rotary Club Visio Cluj-Napoca, Sucaria S.A., Cofetăria Friandise, Florăria Doroty’s, Rotary Club Cluj-Napoca

www.mozart-romania.ro

17 Noiembrie 2017 - 10:00