Servicii publice

Audiţile şi vizionările pentru cadrele didactice şi studenţii Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" au regim gratuit şi se pot efectua atât individual cât şi colectiv. Vizionările colective solicitate de cadrele didactice sunt prioritare celor individuale. Fiecare cerere nu va depăşi 5 titluri per solicitant.

Din lipsă de spaţiu şi echipament audio video suficient, nu beneficiază de audiţii sau vizionări elevii Liceului de Muzică "Sigimund Toduţă", alte persoane din exterior.

 Împrumuturile de benzi magnetice, casete audio, CD-uri, casete video analog (VHS), DVD-uri, echipamente audio se fac numai pentru orele de curs şi în incinta Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", contra semnăturii cadrului didactic sau a studentului solicitant.

Nu se împrumută benzi magnetice, casete audio, CD-uri, (excepţie fac benzile, casetele şi CD-urile de exemplificări), casete video analog (VHS), DVD-uri sau echipamente audio şi/sau video acasă sau în afara Academiei de Muzică "Gheorghe Dima".

Copiile audio - CD-uri - cât şi video - casete video analog (VHS) şi DVD-uri - se fac contra cost, conform tarifelor afişate pentru fiecare categorie, în limita unui termen de o săptămână, nu mai mult de 5 titluri per solicitant. Copierea materialelor din fonotecă se face numai în scop didactic.

Nu se fac copii de pe discuri de vinyl (LP), aparatura din dotare deservind doar necesarul în ceea ce priveşte înnoirea fonotecii Studioului Acustic.

Duplicările/multiplicările materialelor proprii clientului atrag răspunderea exclusivă a acestuia (drepturi de autor, drepturi conexe, etc).

Materialele înregistrate în cadrul Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" au dreptul de a fi multiplicate doar dacă întrunesc acordul artiştilor (compozitori, interpreţi, regizori, etc) cât şi ale altor părţi implicate.

Înregistrările audio şi/sau video din concerte/recitaluri/alte manifestări artistice sau la cerere (speciale), precum şi sonorizările, se fac numai pe baza cererii aprobate de rectorul sau prorectorul (desemnat în acest sens) Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", cu cel puţin 14 zile înainte de eveniment.

Toate materiale împrumutate de la Studioul Audio-Video (echipamente, materiale audio-video) se înapoiază până la ora 18:15 a zilei curente. Persoanele care semneazăîmprumutul răspund de ele până la restituire. 

În cazuri cu totul excepţionale, când sunt cursuri după ora 18:00 sau alte activităţi ce necesită exemplificări audio-video, persoanele vor preciza acest lucru şi vor răspundepentru aparatele şi/sau materialele audio-video solicitate, până la restituirea lor, a doua zi, ora 8:00.

Vor avea grijă să le depoziteze într-un loc sigur până la restituire!!!

Neglijenţele sau lipsurile de echipamente şi/sau materiale audio-video se sancţionează contravenţional conform normelor stabilite de Seviciul Juridic-Contabil. În plus se dispune suspendarea pe termen nelimitat a dreptului de a împrumuta materiale audio-video şi/sau echipamente.

 

Regimul înregistrărilor şi al copierilor solicitate serviciului Studio Audio – Video

Formular înregistrare

Formular sonorizare